Alb și negru

„Unde alb este soarele din sufletul meu, al tău, al nostru, pe când negru este…”

Negru
În al vecinului ochi, paiu-l remarc
Sunt arțăgos, mi-s iritat și reactiv
Aud un zgomot mic, sar ca un arc
Mă enervez ușor, fără a avea motiv.

Alb
Azi sunt matur, analizez, gândesc
Las nervi deoparte, trec la fapte
Am energie, pun osul și muncesc
Zăresc lumina, adio îți spun, noapte!

Alb și negru
Sună alarma, mă mir, m-am trezit voios
Prepar micul dejun și plănuiesc frenetic
De nicăieri, un gând apare, devine anevoios
Într-o clipită mă transformă într-un bezmetic.

Negru și alb
Iarăși sunt sumbru, iute s-a învârtit roata
Vorba-mi e tunet, privirea fulgere aruncă
Subit, un gând bun mă-ncearcă, îmi surâde soarta
Iar disconfortul pleacă, ascultând a mea poruncă.

Negru
O întrunire, vorbesc cu patos, o idee expunând
Un ins ce nu-i de-acord, mă contrazice vehement
Urlu înapoi la dânsul și-aș vrea să fie doar în gând     
Dar nu rezist și-i spun pe față, că e un indecent.

Alb
Așa e viața noastră, un mozaic de alb și negru
Albul e diafan, aduce sufletului blândă mângâiere
Iar tu (eu, noi), lesne de vrei să navighezi, de vrei să fi integru
Să-ți sufle albul tare-n pupa, iar negrul să fie doar o adiere.