Gallo, cocoșul pipăcios (fabulă)

Gallo, cocoșul cel voinic
Când a ieșit din curte un pic
Și a dat de viața de liceu
A devenit cam derbedeu
Dar stați nițel, nu v-ambalați
Și mai departe m-ascultați
Căci este felul meu de-a spune, doar
Nu era Gallo derbedeu ca-n dicționar.
(Avea doar mici scăpări, pe ici pe colo)

Era tare rebel, voia și el, săracul
Independență, de s-ar putea, cu sacul
Voia sa fie liber, nimeni să nu-i dicteze
Viața personală, cum să și-o gestioneze
N-avea habar că într-o bună zi
Avea să-i vină dinspre miazăzi
Adus de-al vieții vânt, atât de schimbător
Dar ce fac eu, divulg sfârșitul, domnilor?

Ne întoarcem la cocoșul nostru
Să le găsim acestor versuri rostu’
La un moment hotărâtor din viața dumisale
Când Gallo, pe a liceului alee, pășea agale
Și se întâlnea pentru întâia data
Cu alții cocoși, din lumea toată
   (lumea toată=orașul lui natal 😀)
Cocoși colegi, dar și găini colege
Cocoși/găini profesori și o nouă lege.

Și în chiar prima zi de clasa a noua
Toamnă, septembrie, dădu-se roua
Gallo al nost’ și circa încă trei cocoși
Colegii lui cei noi și pipăcioși
Ieșiră afară-n curte, în pauza mare
Să-și spună vrute și nevrute și să pipe o țigare
Celor trei, însă, le fu dat să se minuneze
Aflând pe loc, că Gallo nu știe să fumeze.

Ce credeți voi, că ăștia trei fârtați
Fură cumva, de treaba asta, intimidați?
Ba nicidecum, ci deîndată se gândiră
Pe loc, soluția la problema o găsiră
Și fiind oameni sufletiști și săritori
Nu terchea-berchea, prin viață trecători
Pe Gallo, repede mi ți-l treinuiră
Să-l lase așa neștiutor, le era tare milă.

Scoaseră așadar o țigare, i-o dădură
Instrucțiuni de genul „ce și cum” făcură
Gallo luă pipa, trase adânc primul lui fum
Făcând primi săi metri, pe acest drum
Tuși nițel la început și ochii-i lăcrimară
Că de, așa-i când pipi pentru întâia oară
Dar fumul de țigară, pe loc îl cuceri
Mai bine de atât, nu-l puteau nimeri.

Pentru onestitate, trebuie precizat
Cei trei cocoși, prieteni, nu au insistat
Gallo, cu ei, instant s-a potrivit
Și cu plăcere s-a lăsat ademenit
Și-n fiecare zi lăsată de la Dumnezeu
Gallo și ai săi prieteni pipau din greu
La început, Gallo țigări nu-și cumpăra
Ci de la cocoșii prieteni se împrumuta
Dar mai apoi, fumatul deveni obișnuință
Acum fuma pe banii lui, cu prisosință.

Kronos țesu în felul lui, Gallo fuma berechet
În fiecare ziulică, el termina câte-un pachet
Credea cocoșul nostru cel teribil
Că pasămite, el este invincibil
Dar într-o zi tuși mai insistent
A doua zi tușitul era persistent
Și tusea pentru bietul Gallo, deveni
Omniprezentă, cum e joaca la copii.

Și Galo închise-un ochi și iar se amăgi
Crezând că tusea va pleca într-o bună zi
Dar blestemata nu l-a ascultat
În pieptul lui s-a instalat, a persistat
Până ce, într-o bună zi
Când dimineața se trezi
Pe Gallo, mii de ace îl săgetară
Iar pieptul începu să-l doară.

Și-abia atunci, după atâta amar de vreme
Gallo începu cu adevărat a se teme
Realizând că între viață și plăcere
De nu alegi corect, ești hrană la himere
Și într-o buna zi, la început de an
Își luă inima în dinți și cu elan
Fumă o ultimă țigare și aruncă pachetul
După un sfert de veac, scăpă de viciu, bietul.

Morala:
L-am cunoscut pe Gallo, personal
Mi-a spus că tare bun e fumul de țigare
Însă te arde în tăcere, într-un așa hal
De-n timp are puterea să te și omoare.
În consecință dragii mei fârtați
Mai bine ședeți blând și nu fumați!