La terasă

Într-o dupamiază ploioasă de septembrie, pe o terasă umbrită de plopi, sub o umbrelă ponosită, stăteau la bere, mici și taifas, amicii noștri: Alfredo, Antonio și Giacomo.
Ploaia nu mai contenea, berea curgea, soarele se ascundea, vorba lungă se-ntindea, micul se răcea și tot așa. Dar, parcă sfidând orice regulă a autoconservării, amicii noștri, deși nițel uzi de la ploaie și cam înfrigurați, nu se puteau  desprinde de torțile halbelor de bere, de parcă în ele ar fi stat salvarea lor. Ba, pe deasupra, mai erau și prinși într-o discuție academică, mai încâlcită decât un ghem de ață lăsat pe mâna(gheara) unei pisici jucăușe.


Dar haideți să aflăm câte ceva despre cine erau ei, de unde veneau și încotro se îndreptau. Păi să începem cu ultima, căci la asta răspunsul e la mintea cocosului. Amicii noștri se îndreptau vertiginos înspre o iminentă coliziune cu o stare crâncenă de beție, plus un bonus de mahmureală, în previziunile de a doua zi.
De venit, veneau de la muncă și se îndreptau foarte hotărâți către casă, când, în mod cu totul și cu totul întâmplător și neașteptat, Giacomo s-a împiedicat de bordura de pe trotuarul din dreptul terasei și era cât pe ce să își spargă capul în cădere. Mare noroc a avut cu prieteni săi dragi, Antonio și Alfredo, care l-au prins pe ultima sută de metri și l-au salvat de la un dezastru ca și făcut. Și nedisimulată i-a mai fost bucuria lui Giacomo, văzându-se salvat ca prin minune din fața unui asemenea pericol. Inima i se zbătea în piept de mândrie, că au fost tocmai prietenii lui, cei care i-au dăruit o a doua șansă. Deîndată ce Antonio și Alfredo îl ridicară de jos și vrură să plece, Giacomo, revenindu-și cu greutate din șoc , spuse cu vocea gâtuită de emoție:


– Băieți, asta trebuie udată! 

– Nu Giacomo, zise hotărât Antonio (cu degetele încrucișate la spate); ce tot vorbești? A fost o nimica toată și nu acceptăm nimic în schimb. 

– Alfredo sări și el, aproape urlând: Giacomo, da ce-ai pățit? Prietenul la nevoie se cunoaște, nu-i nevoie să insiști.


Dar haideți să-i botezăm, după cum urmează, pe vorbăreții noștri, că nu stau acum să le scriu numele de o sută de ori. Ăștia trei aveau de vorbit ca la licitație; nu era de glumă cu ei. Lui Giacomo îi vom spune „G”, lui Antonio îi vom spune „A” , pe când lui Alfredo îi vom spune „Al”. Să continuam, așadar, cu dialogul dintre cei trei:


G: ca să înțelegeți că nu e loc de întors, vă zic că primele 3 rânduri le voi da eu, negreșit, plusă G, cu mare abilitate. 

A: ok, fie; dacă insiști așa de tare, eu fac un efort și rămân la câteva berici, dar să fie prima și ultima dată când faci asta.

Al: eu clar nu mai vreau să stau, dar dacă voi rămâneți, mie singur acasă, pe ploaia asta, nu-mi dă mâna să merg. Așa că, de voie de nevoie, fac un efort și eu și rămân cu voi. Așa, în sprijinul amiciției ce ne leagă. Altminteri, eram de mult plecat.


Și cum prietenul la nevoie se cunoaște, cei trei rămaseră la terasă, atenți, vigilenți și pe fază, ca nu care cumva să mai facă vreunul vreo nefăcută și să rămână singur, fără punct de sprijin, fără un umăr de amic, pe care să plângă…
(Pe)trecură câteva ore bune de la primul rând de bere, când cei trei amici hotărâră cu nestrămutată seriozitate că următorul rând va fi și cel din urmă. Și când li se punea în cap câte o idee din asta serioasă, greu îi mai întorceai dintr-ale lor. Era doar, a șasea oară în seara respectivă, când hotărâseră într-un mod cât se poate de ferm că următorul rând va pune capăt distracției.


G: nu știu cum ați numarat voi, dar rândul de mai devreme, ăla de l-a dat A, a fost penultimul, nu ultimul cum zici tu, Al.

Al: eu, după a patra bere, mi-am pierdut notițele și fără ele nu pot avea certitudinea în acuratețea celor ce am a zice. Așa că, spun pas. Mă las în mâinile voastre. Ce-o zice nevastă-mea când am să ajunge acasă…!?

A: uite cum stă treaba, eu unul știu una și bună. De mic am fost bun la matematică și logică. Am zis la început că stăm patru rânduri și la fiecare rând, eu am făcut un semn pe halbă. Ia uitați. Să mai ziceți apoi că nu-s deștept.

G: eu nu văd nici un semn pe halbă, poate ți-au schimbat-o pe când nu erai atent.

Al: nici eu nu văd vreun semn. Te cred, dar de văzut nu vad. Poate nu văd eu bine din cauza întunericului de afară, dar dacă nici G nu vede….

A: eu văd clar cele patru semne și știu că dreptatea e a mea. Dar sufletul meu mare nu mă lasă să mă cert cu voi când sunteți mahmuri, zise A, fiind și el, cel puțin la fel de beat ca ceilalți doi. Așa că hai să mai bem un rând și gata.

G: ospătar, mai adu un rând și cu asta basta. De ți-om mai cere încă unul în afara de ăsta, fă-te că nu ne vezi și nu ne auzi.

Al: bre ospătar, degeaba te uiți cruciș, zise el sughițând, de la mine, fără notițe, nu scoți nimic. Parol. 

A: din punct de vedere matematic, G nu are dreptate, însă dacă e să ne gândim logic, zice bine.


Ospătarul, mormăind printre dinți pentru a ‘nșpea oară, în drumul spre butoiul cu bere: „a naibii pielea pe voi de bețivi notorii. Nu mă pot pune eu, contra lu sefu’, că de era după mine, erați plecați de mult de aici.”


Și mai trecu o oră. Ultimul rând deveni, din nou, penultimul și cei trei colegi erau așa de matoliți încât abia de-și mai aminteau care le era numele. La un moment dat, G observă un lucru nu tocmai normal. Ba, mai bine spus, ceea ce văzu era de catalogat ca fiind un miracol. 


G: băi băieți, nu vreau să cad în ridicol, dar mie mi se pare că drumul înspre casă nu mai e drept ca acum câteva ore, ci e în pantă. Am eu năluciri, sau? 

Al: eu cred că…ăăă….hmmm…fără notițe nu mă încumet…spun pas, așadar. 

A: acum că zici asta, pot în sfârșit să vorbesc și eu. Nu numai că am observat faptul că drumul este înclinat, dar mă văd nevoit să vin și cu o adăugire. Fiind foarte atent de fel, dragul meu G, eu am văzut ceva mai mult decât un oarecare și anume: gradul de înclinație al pantei a crescut progresiv cu numărul halbelor consumate. 

Al: ptiu bată-vă vina ce ochi formați aveți. Ospătar, mai adu un rând pentru șoimii noștri. Ultimul, bineînțeles. 

G: foarte bine văzut, A, foarte bine. 

A: pe la a doua bere, abia dacă se înclinase puțin, zise A, prinzând elan de la încurajările amicului G. Pe la a patra bere, deja se vedea înclinația, de la intrare, iar pe la a șasea halbă îți sărea în ochi din orice punct al terasei te-ai fi aflat. 


Aici fac o paranteză, lucru absolut necesar pentru aceia dintre voi care sunteți mai sceptici de fel:Terasa respectivă, cu adevărat se afla în pantă, deși, la începutul băutei, drumul era cât se poate de drept. Miracolul avusese loc cu adevărat dovadă vie, dacă mai era nevoie, a faptului că o duzină de beri poate face minuni. Cei trei nu aveau nici o șansă să plece către casa, nesprijiniți. Ar fi putut încerca, însă nu se merita, căci ar fi căzut în ridicol….și la propriu. Nu te puteai ține drept pe o asemenea cărare-n pantă. În special dacă era vorba despre drumul de întoarcere de la terasa. Circar să fi fost și tot n-aveai cum. Și nu era vorba aici de mahmureală, beție sau te miri ce. Conform Dexului: „panta este o porțiune de teren cu suprafața înclinată față de planul orizontal, care formează de obicei versanții unor forme de relief…”. Dacă nu v-am convins, luați Dexul în brate, citiți-l, repetați-l, memorați-l și apoi întoarceți-vă să stăm de vorbă. În caz contrar, gata cu bârfa și nu mai puneți piedici inutile în fața preacinstitilor amici.Și cu asta, paranteza se încheie și ne întoarcem la cei trei crai. 


Aceștia mai sporovăiră o vreme, punând pe tapet discursuri din ce în ce mai academice. Pe la a cinsprezecea bere (asta din punctul de vedere al lui G), panta devenise atât de înclinată încât toți ceilalți mușterii o luaseră la vale înspre casă. Pe terasă mai erau doar ei și personalul sperluncăi. Pentru însetații noștri prieteni, acesta era un moment trist, însă pentru ospătar era ca o gură de aer proaspăt. Venise în sfârșit momentul când se putea răzbuna pe cei trei muschetari. Deîndată ce șefu’ îi spuse că localul trebuia să se închidă în maxim cinci minute, ospătarul, un vlăjgan cât un dulap, se duse val-vârtej înspre masa celor trei. Ajuns acolo, aceștia vrură să schițeze ceva, dar nu apucară. Ca să mă înțelegeți mai bine, vă mai spun doar că pe la jumătatea celui de-al treilea cuvânt din expunerea lor, cei trei se aflau deja în afara terasei. Mușterii în afară și ospătarul înăuntru, râzând malefic. În gândul acestuia se putea citi următoarea frază academică: „no na că v-am copt-o; bețivi ordinari ce sunteți voi”. 
În gândurile celor trei se citea….vidul. 


Pentru plecare vrură sa ia un taxi, dar nu au putut din următoarele motive: G nu avea telefonul la el, Al îl avea, dar nu avea numărul de la firma de taximetrie, pe când A, deși avea în cap o soluție foarte bine conturată, renunță din solidaritate cu ceilalți doi. Da, avea în minte rezolvarea, dar ar fi fost culmea-culmilor să se lupte contra a doi inși fără soluții și care pe deasupra îi mai erau și prieteni. Avea și el propriul set de principii de viață. 
În acest moment al serii și al istorisirii noastre, hameiștii noștri mai aveau la îndemână una bucată soluție pentru întoarcerea acasă. Cei trei se văzură nevoiți să înfrunte în mod pedestru, imensul hău și abrupta pantă, ce se creaseră între terasă și casele lor. Ba mai mult de atât, se duseră acasă pe patru cărări în loc de una. Vă las cu bine și cu o întrebare: asta (întoarcerea pe patru cărări), să li se fi tras, oare, de la discursurile academice pe care le dezbatuseră pentru atâtea și atâtea ore și atâtea și atâtea beri? 


PS: din punctul de vedere al lui A, înainte să fie dați afară, se aflau la cea de-a șaisprezece bere. G numărase greșit, din nou.


Morală: mare atenție la formele de relief unde se situează terasele la care vreți să beți bere. Analizați minuțios terenul. În multe locuri, drumul tinde să se încline progresiv, în ritmul berilor consumate!

2 gânduri despre „La terasă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează-ți site-ul web la WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: