Poezia fără nume

Nu știu cum o să i se spună-n lume,
Niște încrengături de versuri, sunt,
Dar este simplu: e „poezia fără nume”,
Îmi susură, un înțelept cu păr cărunt.

La fel și crângul dezmierdat de vânt,
Prin care mii de oameni au călătorit,
Când trec să-l văd, el știe cine sunt,
Pe când al său nume, e de negăsit.

Doar muntele cu semeața-i creastă,
Are un nume, deși vorbe nu rostește,
Iar căprioara-i cea agilă și măiastră,
Doar muntele știe, cum se numește.

Pe tăcuta peșteră, de cineva o strigă,
Cu un ecou ea îi răspunde, imitându-l,
Însă rămâne rece, întunecată, aprigă,
Numele-i, cu măiestrie, netrădându-l.

Știm numele apelor, ce line șerpuiesc,
Și printre munți și văi agale unduiesc,
Dar pietrele din albii, cum se numesc,
E taina peștilor și a peisajului pitoresc.

Spre ‘naltul cerului, de scrutăm în zare,
Pe după nori zboară păsări, mii și mii,
Le vezi scăldându-se în blândul soare,
Dar cum le cheamă, în veci n-ai să știi.

Mări și oceane, toate un nume poartă,
Și viață, în ale lor adâncuri găzduiesc,
Nu au nici nume și au o cruntă soartă,
Tristele valuri, ce de maluri se izbesc.

Câte frumuseți găsești în astă lume,
Și cum le cheamă, rămâne un mister,
Așa va fi și a mea poezie fără nume,
Ceva indescifrabil, ca timpul efemer.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează-ți site-ul web la WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: