Mișu, motanul cel grăbit (fabulă)

Dragii mei, azi m-am gândit,
La Mișu, motanul cel grăbit,
Așadar, gândurile mi le-adun,
Și-a lui poveste o să v-o spun.
În astă fabulă, mai sunt și rele,
Dar sunt și bune, ca să le spele,
Mișu al nost’, cum e și normal,
Mai și greșea, ca orice animal.

Așadar, Mișu, motanul cel nerăbdător,
De mic pisoi, a fost mereu luat la zor,
Iar animalele de prin a sa mică ogradă,
Ba erau puse pe grabă, ba pe sfadă,
Și cât era ziua de mare, toți îi strigau,
În șapte dialecte diferite ale limbii „Miau”:
„Mișule fă treaba aia, da fă-o repejor!”,
„Hai Mișule, dă din coate, mai cu spor!”.

Ar fi fost bine să fie grabă doar acasă,
Și-afară liniște și-o viață mai frumoasă,
Însă pisoiului îi era dat să se-ntâlnească,
Mai peste tot, cu astă forfotă lumească,
Avea pisoi amici, grăbiți și ei, la fel ca el,
Ba chiar și profesori, ce-l repezeau de fel,
Și-ntr-un final Mișu, pacea își pierdu de tot,
Și era tot o grabă, de la coadă pân’ la bot.

Mișu cel mic dorea, cu multă ardoare,
Să fie și el, într-o bună zi, pisică mare,
Pentru Kronos, neiertător cum toți îl știm,
Să-i dea așa cadou, a fost un gest infim
Și într-o bună zi, într-ale dimineții șoapte,
Mișu trecu, de la copilărie la maturitate,
Și-n loc să scape de nerăbdare și probleme,
Viața de adult, datu-i-a și mai multe teme,

Așa că Mișu, motanul cel nerăbdător,
N-a găsit în maturitate, speratul ajutor,
Iar viața-i deveni mai grea și mai alertă,
Și starea lui de spirit, fragilă și incertă,
Ajunse să creadă, că să n-ai răbdare,
Să fii perfecționist, să-i iei pe alții tare,
E fără doar și poate, o stare naturală,
Și cine nu o face, duce o viață anormală.

Dar problema bietului motan cu suflet bun,
Neștiind c-acesta, era un stil de trai nebun,
Era aceea, c-atunci când în calea sa dădea,
De un motan ori de-o pisică, ce i se asemăna,
Nu îi plăcea ce vede, nu înțelegea, se enerva
Și orice urmă de răbdare, pe loc și-o pierdea,
Pe când în alte situații, din grabă, ca o inerție,
Tare șifonat ieșea, din lipsă de diplomație.

Și tot așa strigând „miau, miau și aoleu!”,
Situația bunului Mișu, a ajuns la apogeu,
Anxietate, strigăte, nerăbdare, câte încap,
Harababura asta, i-a dat viața peste cap,
Câțiva ani buni, Mișu, greu fost-a încercat,
Dar șansa i-a dat mâna, când și-a asumat.
Și-ntrun final a înțeles cum și ce-a greșit,
De toate-n viața asta, alandala i-au ieșit.

Mișu al nost’, urcă acum pe dealul vindecării,
Învață zilnic lecții din materia: „arta răbdării”,
Nu e deloc ușor, ăst’ drum, ci lung și sinuos,
Dar scopul este unul nobil și-i va fi de folos,
Și la final, motanul va fi fericit și răbdător,
Un mare diplomat și cu virtuți la purtător,
Căci în această viață frumoasă, dar efemeră,
Lipsa răbdării e o pată, un neajuns, o himeră.

Morală:

Dragilor, de viața vă pune la grea încercare
Și v-aruncă în a problemelor, mare vâltoare,
Nu dați ca taurul, cu coarnele, la întâmplare,
Ci cugetați, gândiți la rece și aveți răbdare!

2 gânduri despre „Mișu, motanul cel grăbit (fabulă)

Lasă un răspuns la KhristianP Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează-ți site-ul web la WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: