Vrăbiuța

Publicat deKhristianPPublicat înFără categorie

(Poezie inspirată din propria realitate)

Într-o oarecare zi, pe înserate,
Ne-am întâlnit pe neașteptate,
Te-am văzut, erai atât de mică,
Să te ating, îmi era foarte frică.

Te-am luat încet în pumnul meu,
Te zbăteai și respirai așa de greu,
Din cuibul tău căzusei, ce ghinion,
Sărman puișor de pasăre, minion.

Vrăbiuță dragă, îmi era așa teamă,
Că ai să pieri ușor, fără a ta mamă,
Sus, în preajmă, mă uitam pierdut,
Să îți văd cuibul, din care ai căzut.

Nu-l zăream și priveam neputincios,
N-aveam nici suflet, să te las pe jos,
Neajutorată, îl aveai pe vino-ncoace,
Plăpândă vrăbiuță, ieșită din găoace.

M-ai fermecat și te-am luat cu mine,
Curgea viața, încă, prin ale tale vine,
Te-am învelit și în tăcere m-am rugat,
Te-am hrănit și apă în cioc ți-am dat.

Am adormit cu grijă, m-am răscolit,
Cât am putut de bine, te-am îngrijit,
Și fericit am fost, când m-am trezit,
Văzând că ai sfidat soarta și ai trăit.

Înduioșătoare clipă, unic moment,
Înscris într-al memoriei pergament,
Am început ziua, plin de cutezanță,
Purtând în suflet, aripi de speranță.

Am făcut planuri să-ți luăm o colivie,
Pe post de casă primitoare, să îți fie,
Mi-am permis, ca într-un colț de gând,
Să te văd, dând lin din aripi și zburând.

Și ai zburat, vrăbiuță, în acea dimineață,
În acel loc îndepărtat, dincolo de viață,
Sufletul plânsu-mi-a, mi-a părut foarte rău,
Cand moartea rece, a curmat destinul tău.

Însă, atât cât voi trăi, sigur nu voi uita,
Că te-am ținut, vrăbiuțo, în palma mea,
Și am crezut, mic suflet, în șansa ta,
Când nimeni altul, asta nu îndrăznea.

Cu aceste versuri, îmi iau la revedere,
Rămân cu mine, acele clipe efemere,
Și-n a mea inimă, cu drag te voi păstra,
Ca un capitol într-o carte, așa vei sta.

16 gânduri despre „Vrăbiuța”

Lasă un comentariu

Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe