Maniac

Într-ale rimei meandre, așa line,
N-ai sa ghicești, al cui rând vine,
Dar hai că-ți spun, ce va să fie,
Vă voi vorbi despre manie.

Grăi-voi despre lucruri serioase,
Din ale traiului poveste scoase,
Despre un maniac și ale lui manii
Și despre arta de a te auto-răni,
Dar și despre portița de scăpare,
Spre atât de mult râvnita vindecare.
Așa că hai, suiți pe cai, voinicii mei,
Spre ce-o lăsa în urmă, al meu condei.

Gândindu-mă la al meu recent trecut,
Despre manie sau maniac, de mă-ntrebai,
Că-i boală psihică, grea și de temut,
E singurul răspuns, ce îl primeai.

Dar eu, cel de acum, fiind mai reflexiv,
Spun sincer, chiar de e puțin tardiv,
Sunt maniac și am multe manii,
Și lupt să scap de ele, zi de zi.

Sunt tipicar și vreau să fie totul ordonat,
Dar în al meu suflet, totul, peste cap s-a dat,
Căci ordonându-mi, doar cele lumești,
uitai, total, de cele sufletești.
S-o dreg, scot una câte una din cele lumești
Și-adaug zilnic, câte o filă, în cele sufletești.

Nu pot întârzia, nici de e vorba de un minut,
Când altul a întârziat, scuzele lui n-au ținut,
De întârzia puțin, ședința mea de terapie,
În minte, mi se declanșa o-ntreagă nebunie.
Vestea cea bună e, c-așa era în trecut,
Acum, mania asta blestemată,
Văzând ea, câte schimbări am făcut,
Pierdutu-și-a curajul de odată…

Nu pot trata manie cu manie,
Căci am prea multe, or fi vreo mie,
Așa c-adaug, încă una din cele importante,
Și las pe altădată, mulțimea celorlalte.

Îmi place să vorbesc mult, despre mine,
Lucru de care, nu ar trebui să-mi fie așa rușine,
Căci e ok, de-ți depeni des povestea,
Vreunui prieten bun, ce te-nțelege pe-ndelete,
Dar riști să-ți meargă, nu prea bine, vestea,
De-o spui, fieștecăruia, sperând că te-nțelege.

Venit-a vremea, pentru o pauză,
Condeiul meu, e obosit săracul,
Dar vom relua, tratând o alta cauză,
Căci este plin, de ele, sacul!