Verde

Ninge. Trist e codrul de foioase
Şi zgribulit, când neaua iarna se așterne.
Iar crivățul cu suflet rece,
usucă tot,
Când printre ramuri trece.

Ce tânăr ești tu, dragă verde!
Plânge pădurea când te pierde,
Neștiind biata, că la primăvară,
Ai să revii. N-o vei lăsa să piară.

În ciripit de păsărele, mândrul soare,
În calde raze scaldă crângul.
Surâd copacii. Verdele răsare.
Omătu-și pleacă fruntea și dispare.

În bărăganul, cu pădurea frate,
Gingașe flori, fac schimb de șoapte,
Zâmbind din iarba verde, înspre nori,
Într-un suav spectacol de culori.

Doar bradu’ falnic, firea nu și-o pierde,
Nici demnitatea și rămâne verde.
L-a pus natura, peste conifere, rege.
Și vântu-n preajma-i, șuieratu-și drege.

5 gânduri despre „Verde

    1. Exact așa e, natura e sursă de inspirație. Eu stăteam într-o zi în parc și deși nu mai scrisesem o poezie de ceva vreme, m-am trezit scriind din senin, o strofă din poezia asta, pe care am numit-o „verde”. Restul a urmat a doua zi, căci nu a putut sta neterminata prea mult. 😊

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează-ți site-ul web la WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: