Mormă, ursul însetat (fabulă)

Mormă, ursul însetat
Ar bea apă neîncetat
Apă multă, cât cuprinde
Bea și iarăși setea-l prinde
Toată viața a băut
Și nimic nu l-a durut
Totul îi era posibil
Mormă era invincibil.

Invincibil ca-n poveste
Își închipuia că este
Însă crunta realitate
Credeți ca i-a dat dreptate?
Versurile ce voi reda
Misterul vor elucida
Deși privind la voi, îmi pare mie
Că prinsu-va-ți deja cum o să fie.

Într-o zi, pe când era mai mare
La ora și în locul nu știu care
Pe Mormă incitatu-l-au la o-ncercare
De băut apă, una nițeluș mai tare
Se-asemăna cu apa de acasă
Dar era colorată, era mai frumoasă
Și-n loc să fie anostă și insipidă
Era gălbuie, tare gustoasă și acidă

Era lichidă, cu apa asemănătoare
Doar în jargon se chema „apă tare”
Iar oamenii, demult, văzând că este diferită
Au botezat-o „bere”, iar azi la fel este numită

Vremea trecea inexorabil, așa e ea
Și Mormă tot mai multă bere bea
Spirit tânăr, fără muncă și fără obligații
Îi fugea gândul numai la distracții
Însă perfida bere era înșelătoare
Și când distracția era mai mare
Mormă uita să se oprească și tot bea
Să scape de necazuri și de lumea rea.

Și era bine pe moment, dar vai cum se-nșela
Când uneori acasă se ducea, de-a îndărătelea
Și dimineața când se trezea, capu-l durea
Iar lumea bună de ieri seară, era iarăși rea.

Mai derulăm nițel, vreo câțiva ani
Mormă-i matur, muncește, are bani
Are urși prieteni și totul pare minunat
Căci era tare priceput, la mușamalizat
Se arăta puternic și vesel peste poate
Nimic nu-l dobora, le rezolva pe toate
Și-n desele ocazii când bine nu-i era
În apa tare își îneca amarul, fir-ar ea…

Cronos a continuat a țese, Mormă s-a maturizat
Lumea-l credea realizat și nimeni nu a sesizat
Că Mormă suferea, cu sine nu era împăcat
Zâmbea de complezență, dar era tare împovărat
Când se credea pierdut, când era tot în van
A dat cu capul de al sorții neclintit tavan
Și-abia atunci a văzut el, crunta realitate
Că înecând amaru-n bere, nu avea dreptate.

Nu a putut săracul, instant s-o dreagă
Dar reușise bietul în sfârșit, să înțeleagă
Că era ceva putred în relația sa cu apa tare
Iar asta cerea rezolvare, nu era loc de amânare.
În consecință, Mormă atitudinea-și revizui
Puse osul la muncă pentru a-și reveni
De mergi acuma în bârlogul dumnealui
Nu-i totul rezolvat, dar nici ca înainte nu-i!

Morală:
Alcoolul consumat fără măsură
Îți pune viața-n mare încurcătură
Pentru soluție vă dau un mic indiciu
     – Beți moderat, amici –
Și-atunci va fi plăcere în loc de viciu!

4 gânduri despre „Mormă, ursul însetat (fabulă)

Lasă un comentariu

Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe