Dragoste pur și simplu

Ești soare-n inimă și-n suflet lună.
Deși n-ai gust ești dulce precum mierea
Și-n astă lume rea, tu rămâi bună.
Dumnezeiască-ți este mângâierea!
Cât timp te am, nimic nu mai contează;
Ești primăvară și ești măreție!
Melancolia-n suflet lăcrimează,
Căci nu te pot avea drept garanţie!
În lumea-n care toţi şi toate dor,
Tu, dragoste, ai fost şi-oi fi mereu,
Mult preafrumosul sentiment nemuritor,
Ce în Olimp mă-nalţă, ca pe-un zeu!
Pe efemera pajiște a vieții,
Ești farmec pur; ești roua dimineții…

Cristian Palade
București, 11.02.2021

Rondelul speranței

De cazi într-al descumpănirii hău,
Salvarea poartă numele – Speranță.
Și fie răul oricât ar fi de rău,
Mereu imprevizibila balanță,

Fortuit va cântări destinul tău,
Șoptindu-ți lin: „când viața-i cotoroanță
Și cazi într-al descumpănirii hău,
Salvarea poartă numele – Speranță”!

Tăind haotic, al sorții fierăstrău
Te mușcă, zi de zi, cu nonșalanță.
Dă-i pace! Nu te-agita! Stai popândău
Și sufletu-ți alină cu speranță,
De cazi într-al descumpănirii hău!

*A sta popândău ~ a sta în picioare, drept și nemișcat în fața cuiva;

Cristian Palade
București, 07.02.2021
Sursa foto: http://www.pixabay.com

Rondelul glăsciorului copilăresc

Ador glasciorul tău copilăresc
Și râsul ce-ți răsună cristalin.
Departe-s anii când voiam să cresc;
Viața trece, puțin câte puțin

Și-aș opri timpul, chiar de-i nefiresc;
O veșnicie-n loc aș vrea să-l țin,
S-aud glasciorul tău copilăresc
Și râsul ce-ți răsună cristalin.

Și tu vei crește, dar nu-ndrăznesc,
Pe Cronos să-l acuz că e meschin.
Clipa s-o trăiesc și să te-ndrăgesc
Aleg. Cred cu tărie în destin
Și-ador glasciorul tău copilăresc…

Cristian Palade
București, 06.02.2021
Sursa foto: http://www.pixabay.com

Rondelul iernii tomnatice

Iarna-i în toi; este decembrie
Și totuși, parcă iarnă nu-i.
La infinit neaua întârzie
Și gerul și-a pus haina-n cui.

În februar’ îi fac recenzie,
Deși parc-a fugit haihui.
Iarna-i în toi; este decembrie
Și totuși, parcă iarnă nu-i.

Tu, preafrumoasă toamnă arămie,
I-ai oferit iernii gutui,
Ca locul să i-l furi. Ce viclenie!
Of, iarnă, ritul ăsta-i șui!
Iar n-ai omăt deși-i decembrie!
….
Cristian Palade
București, 27.12.2020
Sursa fotografiei: http://www.adevarul.ro

Rondelul îmbrățișării

De sufletul ți-e mohorât și viața doare,
Ai da luna de pe cer, pentru-o-mbrățișare;
Caci inima ce lângă inimă îți bate,
Când toți sunt contra-i unica ce-ți dă dreptate.

De tristeți șiragu-i plin, și nu de nestemate,
Și-ai opri lumea-n loc, să uiți de toți și toate;
Când sufletul ți-e mohorât și viața doare,
Ai da luna de pe cer, pentru-o-mbrățișare.

Of, cât tumult și prea puțină alinare-n
Efemera bul-a traiului! Și-unde-i oare
Oaza-n deșertul ăsta plin de-ntunecate
Umbre? Bun-ar fi câte-o mângâiere, poate,
Când sufletul ți-e mohorât și viața doare…

Cristian Palade
București, 04.02.2021
Sursa foto: https://in.pinterest.com

A nu știu câta insomnie…

Sunt la a nu știu câta insomnie…
Dorm patul și dulapul,
Doar eu stau cu satrapul
Meu interior. Facem o chindie…

Închid ochii. O fi Moș Ene? Dau să ațipesc,
Când ți-ai găsit, mă pișcă un țânțar!
Îmi spun: „Nu fă din dânsul armăsar”
Și-i trag o pernă după ceafă, cum e și firesc.

Apoi, decis, cu patul mă-nfrățesc din nou
Și-ajuns la poarta somnului, cu putere bat.
Însă la primul vis, sună ca un apucat,
Infamul telefon. L’aud ca pe-un ecou…

In mod paradoxal, deși este devreme,
Acum, să trag pe dreapta-i prea târziu.
Bag user și parolă și, zurliu,
Dau bir cu fugiți din lumea lui moș Ene!

PS:
Cu o cafea la bord, și-un ou cu șuncă,
Încep o nouă zi de telemuncă!

Cristian Palade,
București, 02.02.2021
Sursa foto: http://www.hopa.ro

Cerul

De mic copil te-am admirat,
Veghindu-ne tăcut în noapte.
Mă inspiri, cerule-nstelat,
Și-adorm într-ale tale șoapte.

Iar vara, când arșița e mare,
Tu ne cerni, dintr-a ta fabrică de nori,
Câte-o ploaie binefăcătoare,
Ce-ți alunecă voioasă, printre pori.

Aștrii tăi calea ne ghidează,
Printr-a nopții beznă-ntunecată,
Iar oamenii frumos visează,
Sub bolta-ți, cu stele presărată.

Precum pe vremuri, omenirii,
Urechea-i era gâdilată de Orfeu,
Tu azi îi dai, în dar, privirii,
Pe chipeșul și coloratul curcubeu.

Cât ești de maiestuos, tu n-ai idee,
De-aș fi printre luceferi, călător,
Eu aș vrea, la pas, pe-a ta cale Lactee,
Să merg în chip de simplu privitor.

La răsărit, să te contemplu, e sublim;
Seninul tău se pierde în albastrul mării;
Sufletul mi-l dezmiardă, ca un serafim;
Tot ce-i rău în lumea asta-l pot da uitării…

Când soarele apune, pe după dealuri,
Culorile-și reflectă și devi încântător.
Și-apoi te-oglindești într-ale mării valuri,
Ce se izbesc de mal în ritm amețitor.

Sprintene comete, cu lungi cozi de foc,
Stele căzătoare-n dinamicul decor,
Văzându-te, pentru-o clipă stau pe loc,
Își pun câte-o dorință, apoi cad și mor…

Cristian Palade
București, 01.02.2021
Poezie revizuită
Sursa foto: http://www.pixabay.com

Curg gândurile, râuri…

Curg, în râuri, mii de-ncâlcite gânduri,
Printr-ale minții nesfârșite prunduri.

Se-nvârt haotic! Vai, cum se răsucesc!
Ce paradox: le naști și apoi le-nduri!

Învolburate răpăie-n cascade
Și-ai vrea mereu să le așterni pe rânduri,

Dar uneori se pierd, inevitabil,
Printr-ale minții nesfârșite prunduri.

Coboară, se rostogolesc și urcă;
Ba-s dulci iubiri, ba-s încrâncenate uri.

Suntem ocnași în mina vieții-n care
Curg, în râuri, mii de-ncâlcite gânduri…

Și când lin plutești, corsarele idei
Te-aruncă-n larg, dincolo de geamanduri.

Dar ce-am fi noi de ele nu ar fi!?
Jalnice scame-ntr-ale lumii falduri,

De-n-ale minții prunduri nesfârșite
N-ar mai curge, mii de-ncâlcite gânduri…

Cristian Palade
București, 31.01.2021
Sursa foto: http://www.pixabay.com

Ea

(Dedicată celei mai frumoase femei din viața mea!)

   E-atât de simplu și frumos când sunt cu ea!
Și uneori mai e și complicat,
Dar e intens, frumos, adevărat…
Cu ea de mână, geru-i vânt de primăvară
Adorm, visez și mă trezesc…și o vreau iară…
   E simplu pentru c-o iubesc; la fel și ea!

   Aleg să fiu cu ea, la bine și la greu!
Sunt și sincope în relația cu ea,
Dar până și Ahile un defect avea;
Cu ea-n brațe, problemelor le râd în față
Și-ți spun: „Mi te asum, prea complicată viață!”
   E simplu, ea mă iubește, la fel și eu!

   O port cu mine-n suflet! E firesc!
Mă vrea când râd, dar și când plâng;
Și chiar și-atunci când sunt nătâng.
De-mi zâmbește – și-o face atât de des,
Sufletu-mi e mândru, pentru ce-a ales.
   E-atât de simplu, pentru c-o iubesc!

   Dragostea-i un sentiment sublim!
Lângă ea adorm seară de seară,
Ca-ntr-un dejà-vu, iară și iară…
Iar când soarta mă încearcă, ea dulce mă alină
Și-n mijlocul furtunii-mi face ziua mai senină!
   Este simplu, căci ne potrivim!

   Suflete pereche, am ales să fim!
În inima-i mare, un loc aparte-mi păstrează,
De unde, fericirea, cu drag mi-administrează.
Iar când, pe lume, o dulce copiliț-a zămislit,
Mi-am privit destinul și-acesta candid mi-a zâmbit!
   Este simplu, ne-a fost dat să ne iubim!

Cristian Palade
București, 30.01.2021
Poezie revizuită
Sursa foto: arhiva proprie

Alb de odinioară

Azi citesc povești despre crăiasa albă
Și amintirile mă năpădesc șuvoaie.
Parcă deunăzi stăteam în cazemata
Clădită din zăpadă; și-atât de dalbă
Era ziua; și-aveam în inim-o văpaie.
Cum zboară timpul; mai iute ca săgeata!

Of Doamne! Uneori îmi pare că-s de-a dreptul surd
Sau poate insensibil, căci abia-l aud 
Și-i din ce în ce mai rar, cu fiecare clipă,
Al copilăriei zumzet. Aș vrea din nou să zburd
Prin neaua albă și pufoasă; să mă ud
Și, bocnă, să mă îndrept spre casă, fără pripă.

„Of, bulgări gingași de-altădată, tare îmi lipsiți!
Foc de lemne ce, cu flăcările-nvăpăiate,
Sufletu-mi încălzeai în iernile geroase,
De ce m-ai părăsit? Și voi, bunicii mei iubiți,
De dincolo de nori; inimi calde și curate;
Reveniți, măcar o zi, în carne și oase!”

Cum fugea dealul, buclucașul, de sub mine,
Speriat de roibul Sanie, pe care-l călăream.
Și râul ce-ngheța când gerul înspre el sufla,
Iar noi, paltoanele de crengi lăsam s-anine
Și cu un puc din piatră, hochei pe gheață ne jucam.
„Copilărie, hai ‘napoi, de-oriunde te-ai afla!”

„Inocență dragă, îmi este tare dor de tine!
Îți spun adio de pe un chip nostalgic
Și te privesc în ochii-adânci și albaștri
De fetiță, ce zilnic strălucesc pe lângă mine.
Nu-ți bate capul! E greu, dar nu e tragic!
Adio, frumoasă stea-ntre-ai vieții aștri!”

Cristian Palade
București, 18.12.2020
Sursă foto: Facebook

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe